Design de Gabi Lipan
© 2013 medgidiacity.ro

Articol întreg:

Dincolo de rafturile ”Bibliotecii Vii”

Evenimentul „Biblioteca Vie” s-a desfășurat în cadrul SEDL – Săptămâna Europeană pentru Democrație Locală, campanie organizată anual de Consiliul Europei ce are ca temă pentru anul 2017: ” Participarea, consultarea și angajamentul cetățenilor pentru o democrație locală prosperă”.

În cele două zile dedicate evenimentului, participanții au avut ocazia să își formeze o nouă perspectivă asupra problemei discriminării, prejudecății și a stereotipizării.

Deoarece BIBLIOTECA este un spaţiu dedicat unor multiple oportunităţi, am promovat lectura şi voluntariatul în cadrul unui eveniment inedit care s-a desfăşurat pentru a cincea oară la Medgidia, utilizând o metodă de învăţare non-formală cu un puternic efect de conştientizare.

Cărţile pe care biblioteca noastră le-a oferit spre consultare au fost: „Sportiv de performanţă”, „Poliţist”, „Militar”, „Psiholog cu competențe în psihoterapie și psihologie clinică”, „Agent de turism”, „Persoană cu dizabilităţi”, „Pictor”, „Actor”, „Regizor”, „Student”, „Voluntar”, „Musulmancă”, „Ţigan”, „Arheolog din când în când...”, „Fotograf”, „Bibliotecar”, „Preot”, „Doctor în devenire”, „Prozator amator”, „Poet amator”, „Eu și diabetul”, „Viceprimar”, și „Lucrător sezonier”.

Un număr de 962 de cititori au aflat poveştile acestora, răsfoindu-le în cadrul ”Bibliotecii Vii” în zilele de 14-15 septembrie 2017, între orele 12.00-16.00, în Piaţeta Decebal din Medgidia.

“Mica” diferență între acest proiect și o bibliotecă obișnuită o reprezintă însăși cărțile: volumelor din rafturile clasice le-au luat locul oameni în carne și oase care au intrat în contact direct cu cititorul. Între cărțile împrumutate s-au numărat persoane ce se confruntă cu anumite probleme sociale (prejudecăți, discriminare, excludere socială) bazate pe diferite aspecte, cum ar fi profesia, etnia, sexul sau religia.

De asemenea, printre aceste cărți atipice s-au aflat oameni de excepție ale căror povești de viață merită să fie împărtășite cu cât mai mulți cititori.

Cele mai solicitate „titluri” ale acestei ediții a „Bibliotecii Vii” au fost: „Militar”, „Sportiv de performanţă”, „Voluntar”, „Eu și diabetul”, „Psiholog cu competențe în psihoterapie și psihologie clinică”, „Agent de turism”, „Fotograf”, „Polițist”.

Astfel, proiectul “Biblioteca Vie” își propune să atragă atenția asupra drepturilor omului, să promoveze egalitatea indiferent de etnie, religie, sex și toți ceilalți factori care determină diversitatea, dar și să încurajeze comunicarea între oameni pentru că, de cele mai multe ori, diferenţele dintre aceștia nu sunt valorificate ca fiind resurse, ci duc la discriminare, suspiciune şi respingere.

Mulțumim tuturor cărților care și-au spus atât de frumos poveștile și cititorilor ce au intrat în dialog cu acestea!

O societate mai bună are la bază oameni dornici să devină, la rândul lor, mai buni!

Mulțumiri tuturor colaboratorilor noștri și celor 15 cursanți: Adrian Grigore, Cristian Ciornei, Marian Neagu, Sorina Ocheană,
Alexandru Bișag, Gabriela Oprișan, George Zanfir, Bogdan Bologa, Flavius Husein, Bianca Vasile,
Erika Olaru, Geanan Mamut, Ovidiu Roman, Sevda Cadîr, Iosif Roman