Articol întreg:

În săptămânile trecute, la Biblioteca Municipală Medgidia Filiala Nord au avut loc așa numitele „lecții de inițiere în tainele artei Origami”. Deși e vară, perioadă în care cheful elevilor de liceu, și nu numai, atinge cote minime față de orice activitate, câțiva tineri, să fie ei vreo 9-10, s-au hotârât că nu ar strica dacă ar cunoaște și alte metode de a îndoi hârtia, în afară de celebra și complicata “mototolire”.

Printre acei tineri m-am numărat și eu, un adept al replicii “nu știu, nu pot, nu încerc”. De data asta însă, nu am mai scăpat și, îndrumat de “profesorul” nostru Ciornei Cristian, hârtia a început să prindă contururi frumoase chiar și în mâinile mele de mult declarate a fi stângi. Dificultatea modelelor realizate a crescut treptat și chiar dacă m-am numărat de fiecare dată printre „primii de la coadă” pot spune că aș repeta fără doar și poate această experiență. Pe lângă acestea am aflat și câteva informații despre Origami care, spun eu, că nu ar strica nimănui. De exemplu, nu știam că originea sa este incertă, unii  considerând că locul său “de baștină” este China, iar alții Japonia, cum nu știam nici că apariția acestei manifestări artistice s-a confundat cu apariția hârtiei, mie luându-mi ceva mai bine de un deceniu ca să constat această întrebuințare. J M-am gândit inițial să vă prezint obiectele realizate după… numele lor… de botez, dar cum japoneza mea, asemeni îndoitului hârtiei, nu excelează o să fac un rezumat al “cursului de-o săptămână” care a durat două.

Ziua 1 – Printre întrebările retorice de “ce caut aici?” și “cum se face asta?” am realizat o bilă pe care, în mod sugestiv, chiar am botezat-o Bilă.

Ziua 2 – Dintotdeauna mi-au plăcut trandafirii. Dar un trandafir ce poate fi transformat într-un cub? De neprețuit.

Ziua 3 – Cui nu-i plac nuferii? Aceasta a fost prima zi în care ne-am folosit și de altceva în afară de pliurile hârtiei, mai exact, am legat „petalele” viu colorate, victime colaterale fiind ghemul de ață și foarfecele neascuțite. Spre surprinderea lui Cristi am reușit, chiar și eu, să terminăm înainte de încheierea programului și am realizat încă o floare… Nu știu sigur ce floare, dar e singurul model pe care l-am realizat fără prea multe “corecturi”.

Ziua 4 – Ne-am încumetat să începem un model mai “pretențios” a cărui asamblare necesită și lipici. Are forma unei sfere din trei culori, pe care nu am apucat să o terminăm.

Ziua 5 – Domn profesor absentează, lucru care, dacă s-ar fi întamplat la școala, ne-ar fi bucurat enorm. Aici în schimb a trebuit să ne luptăm puțin cu bucățelele de hârtie care, chiar și cu ajutorul lipiciului ULTRA lipicios, refuză să se îmbine. Am terminat mai devreme și am avut timp să repet un model învățat anterior (modelul pe care l-am realizat fără corecturi în cea de-a treia zi).

Ziua 6 – Din nou în formație completă am început cel mai complex model de până acum (din punctul meu de vedere), o spirală. Un exemplar necesită aproximativ 80 de piese care, deși simple, nu s-au făcut singure, ci am fost nevoiți să lucrăm, din nou, în echipă. După eforturi susținute (da, am ajutat și eu), am reușit să finalizăm trei astfel de “șerpi”.

Ziua 7 – Ne-am încălzit dibacele, și “foarte” talentatele mâini făcând diverse modele de avioane care aparent au zburat, mai mult sau mai puțin. Apoi, îndrumați de Cristi am realizat un cerc viu colorat ce se transformă, cu grijă, într-o stea în opt colțuri.

Ziua 8 – În ultima zi a cursului am realizat un model pe care l-am intitulat sugestiv „foc de artificii”. De ce? Pentru că iși schimbă forma astfel încât redă, aproximativ, dinamismul acestui “fenomen”. Cum ne-a mai rămas un pic de timp am realizat și o stea de mare ușor diformă.

Așa au decurs cele opt ședințe ale micului nostru curs de Origami, desfășurat la bibliotecă, unde am beneficiat de câte o zi liberă în fiecare săptămână. Am îndoit, rupt, mototolit, desfăcut, stricat, îmbinat, retușat, privit, ascultat, glumit, așteptat și, în ciuda faptului că am fost cel mai slab elev, m-am simțit bine, lucru pe care îl pot spune, fără rețineri, și despre colegii mei de “chinuit hârtia”.

Bișag Alexandru-Ștefan