Acesta a fost deschis pe 2 mai 1964. La deschidere, muzeul avea în patrimoniu 40 de lucrări de pictură, 30 de gafică și 20 de sculptură. În primii trei ani au fost aduse exponate diverse. Începând cu anul 1968, lucrările au fost expuse în muzeu în săli cu o anumită tematică. Au fost prezenți mari artiști, mare parte dintre ei dobrogeni, ca sculptorul Ion Jalea, pictorii Alexandru Ciucurencu, Lucian Grigorescu, SpiruVintilă, Marius Bunescu şi alţii.

Organizarea expozițiilor la Medgidia a fost făcută prin grija unui colectiv de specialiști muzeografi, restauratori și îndrumători care aparțineau de muzeul din Constanța, al cărui director a fost Florica Postolache, cea care a făcut posibilă existența unui muzeu de artă la Medgidia. Expoziţiile aveau în componenţa opere moderne, dar şi clasice ale pictorilor: Lucian Grigorescu, Nicolae Tonitza, Francisc Sirato, Ştefan Dumitrescu, Iosif Iser.

În 1991 a primit numele pictorului medgidian, Lucian Grigorescu, iar în anul 2007 şi-a încetat activitatea. Autorităţile locale încearcă redeschiderea sa.

A fost construită între anii 1890-1899, a purtat inițial numele de "Catedrala Ortodoxă", fiind ridicată pe ruinele unui castru roman.

Există la noul edificiu două plăci de marmură ce conțin anumite date:

Prima placă: "Regatul României, Județul Constanța. În anul 1890 luna iulie în 20 s-a pus temelia Bisericii Ortodoxe Române în urbea Medgidia cu patronul Sf. Apostoli Petru Și Pavel, sub domnia regelui Carol I. Biserica face parte din Eparhia Dunării de Jos, având ca Episcop pe P.S. Părintele Partenie, prefectul Județului - Colonel Schelleti, Administratorul Plasii - B. Kogălniceanu, Protoiereul Județului - R.D. Mircea, Comitetul Construcțiunii: D.C. Antonescu – președintele, Ef. V. Stiuca – vicepreședinte, Ion. Ghibu, R. Nițulescu, P. Răchiteanu, A. Marinoff – membri."

A doua placă conține următoarea inscripție: "Regatul României, Județul Constanța. În Anul 1890, luna iulie în 20 s-a Început și În anul 1898, luna octombrie s-a terminat această Biserică Ortodoxă Română în urbea Medgidia cu patronul Sf. Apostoli Petru și Pavel sub domnia regelui Carol. Biserica face parte din Eparhia Dunării de Jos, având ca Episcop pe P.S. Partenie prefectul Județului Constanța L. Ionescu Și Protoiereu al Judetului Constanța, preot Ghe. Rădulescu. Comitetul Construcției: Iordan M. Stoianov – președinte, Preot Cristache Georgescu - vicepreședinte Velu Curtov – casier. Membri: Stan Sorescu, Petcu Radulescu, Ion Ghibu, N. Opreanu Și Anghel Marinov".

Din prima, o parte a fost acoperită cu un strat de tencuială, iar cea de-a doua se află În cafasul bisericii.

Lucrările s-au finalizat în 1898, iar sfințirea a avut loc în 1899, hramul actualei biserici fiind Sf. Apostoli Petru și Pavel.

Ctitorul ei a fost preotul Cristache Georgescu, care a păstorit 48 de ani, între 1890 și 1938. El a fost îngropat în curtea bisericii.

În apropierea bisericii fiinţa o mică biserică ce avea hramul „Sf. Chiril şi Metodiu” ce a fost demolată în anul 1899. În locul unde se afla altarul a fost ridicat un monument de marmură.

În anul 1964 monumentul a fost strămutat lângă altarul bisericii şi a fost refăcut (a fost reconstruită crucea care se pierduse anterior).

Biserica a fost finalizată datorită eforturilor susţinute de primarul Kemal Agi Amet care a obţinut fonduri de la Ministerul Cultelor.

Biserica a fost sfinţită la 25 martie 1899, slujba fiind oficiată de către Prea Sfinţitul Episcop al Dunării de Jos.

Pictura murală a plafonului, turla cea mare şi pereţii au fost pictaţi cu scene biblice în nuanţe plăcute, cu un simţ artistic desăvârşit. Cea mai mare parte a icoanelor de pe altar aparțin aceluiași pictor, care vădește un talent remarcabil.

Stilul arhitectonic este cel romano-bizantin.

Biserica este astfel structurată: 3 turle, două mici și una mare; altarul este din lemn de nuc frumos sculptat; 8 coloane în stil corintic, la înălțimea ușilor împărătești, iar deasupra alte 8 coloane în același stil. Între primele coloane sunt poziționate icoane mari cu rame, care au deasupra ghirlande impresionante de flori expuse, precum și icoane mici în mai multe rânduri.
Ușile împărătești, ca și cele două laturi, sunt tot din lemn de nuc, cu frumoase ornamentații, precum și 2 strane - una regală și una episcopală – sunt, de asemenea, frumos ornamentate. 

Construcţia sa a fost finalizată în anul 1859 și a fost ridicată în cinstea sultanului Abdul Medgid, ce a domnit între anii 1839-1861.

Geamia „Abdul Medgid” a fost construită din marmură şi piatră de calcar, fiind ornamentată manual, elementele mobilierului fiind confecţionate din lemn de cedru din Munţii Libanului.

Minaretul, situat în colţul de N-V, era construit din calcar având peste 25 de metri, fiind prevăzut cu o scară interioară în spirală şi cu terasă circulară în partea superioară.

Este o construcție monumentală în stil neoclasic, de formă pătrată, specific arhitecturii islamice. Acoperișul de olană păstrează specificul arhitecturii neoclasice otomane. La intrarea în geamie, deasupra ușii se păstrează un text în limba și scrierea turco – osmană, care amintește de ctitorul geamiei și emblema MUHRU a Imperiului Otoman. Plafonul este din lemn de cedru, iar coloanele, balconul și balustrada tot din lemn.

Emblemele domului şi altarului (denumite kubbe şi minber) împreună cu cele ale minaretului sunt realizate din cupru, fiind confecţionate la Istanbul şi aduse la Medgidia.

Geamia era „cea mai frumoasă şi mai mare din Dobrogea” deţinând în subordine o şcoală mahomedană. Işi mai desfăşurau activitatea şi alte 6 geamii, cinci fiind întreţinute cu fondurile localnicilor, iar una din fondurile statului român. În anul 1872, oraşul avea 15 moschei. Construcția respectă forma tradițională a asezămintelor de cult musulmane, decorată la interior cu ornamente orientale și inscripții în limba arabă. În interior se află o colecție muzeală.

În prezent, sunt păstate detaliile originale, fiind cea mai veche clădire a oraşului. 

Mausoleul, în formă piramidală, a fost ridicat în anul 1926 de fosta republica Iugoslavia în semn de respect și cinstire pentru eroii din primul război mondial. Acesta adăposteşte osemintele a 224 militari decedaţi în timpul Primului Război Mondial pe teritoriul Dobrogei.

Pe partea din faţă este fixată stema fostului stat iugoslav sub care este plasată o inscripţie în limba sârbă. Mai jos se găseşte o plachetă de marmură pe care este inscrisă o cunună de lauri din bronz.

În amintirea ostașilor români care și-au înscris cu cinste numele în paginile istoriei țării noastre s-a ridicat în incinta cazărmii Răzoare din Medgidia un monument care are următoarea înscripție: ”CUVÂNTATĂ FIE JERTFA CA POMENIRE A OSTAȘILOR REGIMENTULUI 63 INF. TUTUROR OSTAȘILOR DOBROGENI CĂZUȚI PENTRU PROPĂȘIREA ȚĂRII ȘI A NEAMULUI ÎN RĂZBOIUL 1916-1919”. Donat de Societatea ”Cultul eroilor” C.C.București 1932.

Sunt inhumaţi militari sovietici care s-au jertfit la finele celui de-al Doilea Război Mondial pe teritoriul Dobrogei. În cimitir se află 31 de însemne de mormânt şi un monument central  inscripţionat în limba rusă şi română cu mesajul : ”Glorie eternă ostaşilor sovietici  căzuţi în lupte pentru libertatea şi independenţa Uniunii Sovietic. Slavă eroilor armatei sovietice care a eliberat România de sub jugul cotropitorilor”.

Este cel mai mare siloz tip dom pentru clincher din lume şi una dintre cele mai mari structuri de tip dom din România. Este operat de către Lafarge Medgidia şi are o capacitate de 250000 mc.

Construit în anul 1978 cu o suprafață de 35 ha, Complexul Sportiv era structurat astfel: un stadion, o sală de sport, un bazin de înot, patinoar și hotel.

Stadionul Municipal din Medgidia sau Stadionul „Iftimie Ilisei” a fost finalizat în anul 1983. Are o capacitate de 32860 de locuri fiind unul dintre cele mai mari stadioane din România. Stadionul mai cuprinde: pista de atletism, groapa de sărituri, potcoava de aruncări, vestiare pentru gazde și oaspeți, bazin de recuperare la fiecare vestiar, cabine de duș, grupuri sanitare, spațiu pentru instructori și antrenori, loja oficială pentru sportivi, parcări pentru autoturisme în incintă, terenuri de tenis, handbal, volei, baschet, pe bitum, pe zgură, teren de antrenament gazonat. A găzduit întreceri sportive şi meciuri de fotbal ale echipelor locale (I.M.U. Medgidia, Cimentul Medgidia, Progresul Medgidia).

Sala de sport a fost inaugurată în anul 1982 și este situată în incinta bazei sportive, având o capacitate de 750 locuri în tribune. Suprafața de joc este realizată din parchet și pot fi practicate jocuri de handbal, baschet, volei, tenis, box, lupte. Sala are un sistem de iluminat modern și o tabelă electronică de afișaj. Aceasta cuprinde: vestiare și anexe funcționale, grupuri sanitare și cabine de duș pentru sportivi, bazin de recuperare, saună, spații de depozitare pentru echipamente și efecte, cabinet medical, cabina de transmisii foaier-garderobă, grupuri sanitare pentru spectatori, cabine pentru vânzarea biletelor.

Hotelul situat în incinta bazei sportive, cu restaurant și bar, sală de finess, saună, spălătorie, magazie pentru materiale și atelir mecanic are un număr de 49 de camere (single și double) și două apartamente.

Ediţia inaugurală a simpozioanelor de ceramică de la Medgidia din anul 1971 a reunit artişti precum Alexi Lazăr, Beldean Ilie, Badea Costel, Berendea Ion, Cercel Vasile ş.a.

La cea de-a doua ediţie, desfăşurată un an mai târiu au participat Botez Alvaro şi Tiutin George.

A treia ediţie, în anul 1973, a fost onorată de participarealui Nircă Constantin, Ovlejean Nicolae, Panelli Terza ş.a.

Simpozionul a avut şi o a patra ediţie desfăşurată în anul 1974.

Multe dintre creaţii au fost expuse în diferite zone ale oraşului.

Clădirea unde se află astăzi Şcoala gimnazială “Lucian Grigorescu” a fost construită între anii 1960 – 1962 şi a purtat initial numele de Liceul “Nicolae Bălcescu” până în anul 1982.

Din anul 1982, liceul a devenit o parte distinctă, mutându-se într-o clădire nou construită, devenind Liceul indrustrial nr. 3, nume pe care instituţia îl poartă până în anul 1992. Atunci, liceul şi-a reluat fostul nume, devenind acum Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu”.

Este deopotrivă singurul liceu teoretic din oraş, fiind o şcoală premiată la olimpiade şi concursuri atât la faze judeţene, cât şi la faze naţionale. Mulţi elevi care au absolvit acest liceu au făcut carieră în diferite domenii şi fac cinste, deopotrivă colectivului de cadre didactice şi oraşului.

Premii obţinute

1981: premiul I la Olimpiada Naţională de Fizică

1982: premiul II la Olimpiada Naţională de Fizică

1983: premiul I şi 3 menţiuni la Olimpiada Internaţională de Fizică de la Bucureşti

1984: trei menţiuni la Olimpiada Naţională de Fizică

1985: două menţiuni special la Olimpiada Naţională de Fizică

1986: menţiune specială şi două alte menţiuni la Olimpiada Naţională de Fizică

1987: premiul II, menţiune specială şi menţiune la Olimpiada Naţională de Fizică de la Jena (Germania)

1991: premiul II la Olimpiada Judeţeană de Fizică

1997: menţiune la Olimpiada Naţională de Chimie

1998: menţiune la Olimpiada Naţională de Limba Română

1999: premiul II la Olimpiada Naţională de Biologie, Calificare la Olimpiada Naţională de Geografie

2003: premiul II la Concursul Naţional de proză “Liviu Rebreanu”, Menţiune la Concursul Naţional de creaţie literară  “Radu Rosetti”, Premiul I şi II la Concursul Naţional “Tinere Condeie”, Premiul II şi două Premii III la Concursul Naţional de Informatică aplicată, Menţiune la Concursul de Limba şi Literatură Română “Mihai Eminescu”

2004: menţiune la Festivalul Naţional de creaţie literară “Dimitrie Bolintineanu”, Premiul I, două Premii II şi două Menţiuni la Concursul de Limba şi Literatură Română “Mihai Eminescu”

2005: Premiul II la Concursul Republican al Tinerilor poeţi şi prozatori “Florii – 2006”, Premiul I la Concursul Naţional de Informatică aplicată, Menţiune la Olimpiada Naţională de Istorie

2006: Premiul III la Concursul Republican al Tinerilor poeţi şi prozatori “Florii – 2006”, două Menţiuni la Concursul Naţional de Informatică aplicată, Premiul I la Concursul Naţional “Winners Matematica”, Menţiune la Concursul Naţional “Certamen Ovidianum Ponticum”

2007: trei Menţiuni la concursul Naţional de Informatică aplicată

2008: Premiul I la Concursul Naţional “Next Generation”, Menţiune la Concursul Naţional “Certamen Ovidianum Ponticum”, Menţiune la Concursul Naţional de Limbă Franceză, două Premii speciale la Concursul Naţional de Limbi Clasice

2009: Premiul I la Concursul Naţional “National Public Speaking Competition”, Premiul I la Concursul Naţional de Creaţie Foto şi Artă Fotografică “Trasee în alb-negru şi color”, trei Menţiuni la Concursul Naţional “Certamen Ovidianum Ponticum”, Menţiune la Concursul Naţional de Limbi Clasice

2010: nouă Premii I la concursul Naţional “National Public Speaking Competition”, Locul I la Program European “Spring Day International”, Locul II la Olimpiada Naţională de Limbă Spaniolă

2011: şase premii I la Campionatul Naţional pe echipe – Karate SKDUN, trei Menţiuni la faza naţională a Olimpiadei de Limbi Clasice, Locul II La concursul naţional “Sur les Pas de Francophones en Roumanie”, Menţiune la faza naţională – Engleză  (ESU)

2012: doua Premii I la Competiţia “4^th SKDUN Kohai Invitational World Cup”, 5 premii I la faza regional a Concursului de discurs public în limba engleză

Directorii liceului au fost:  Marinescu Cornel, Florea Leonida, Dumitrache Alexandru, Dae Dumitra, Alexandru Ioan, Hapăianu Georgeta, Mocanu Dumitru, Ciorbaru Adela, Brăslaşu Vasile, Popa Vasile, Ţanu Carmen – Fella, Ciornei Anişoara, iar în prezent Furtună Marius.

A funcţionat ca Şcoală profesională aflată în subordinea Direcţiei Generale a Canalului Dunăre – Marea Neagră, începând cu anul 1949. În 1973, devine Liceul Industrial nr. 1 cu şcoală de maiştri şi şcoală profesională. Din 1990, instituţia se va intitula Grup Şcolar industrial construcţii de maşini, iar din 2005 devine Colegiul Tehnic “Nicolae Titulescu” din Medgidia.

Directorii şcolii au fost: Soare Florea, Grăjdeanu Nicolae, Albu Mircea, Neagu Mircea, Memet Maier, Chiponcea Ion, Ene Gheorghe, Năstase Marin, Ştirner Ion, Aldea Tudor, Crăciun Elena, Davidencu Sorin, Girip Maria, iar în prezent Vasilescu Rodica Lenuţa.

Centrul de Calificare şi perfecţionare a cadrelor din sectorul materialelor de construcţii, lianţi şi azbociment ia naştere la data de 15 aprilie 1971 langă Fabrica de Ciment din Medgidia. Aceasta este prima atestare a şcolii. În urma unei hotărâri a Consiliului de Miniştri, prima treaptă de admitere în liceu şi numele acestuia, Liceul Industrial Nr. 2, sunt schimbate.

La 4 august 1974 se înfiinţează Şcoala profesională de pe lângă combinatul de lianţi şi azbociment Medgidia, pentru ca, la data de 1 septembrie 1974 să fie recunoscută sub numele de Şcoala profesională pentru materiale de construcţii Medgidia.

După ce a fost închis în 1965, Seminarul Teologic Musulman s-a reînfiinţat şi a funcţionat timp de doi ani, începând din 1993, pe lângă Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu” cu o clasă teologică islamică cu 22 de elevi.

Începând cu data de 13 iulie 1995, prin semnarea protocolului româno – turc va, Seminarul va funcţiona ca instituţie de sine stătătoare devenind Liceul Teologic Musulman şi Pedagogic “Kemal Ataturk” din Medgidia.

În anul 2001 este redenumit, devenind Colegiul Naţional “Kemal Ataturk”.

Directorii colegiului au fost: Meneveli Şaip, Chengiali Ervin, iar în prezent Mologani Accan.

Clădirea în care funcţionează şcoala în prezent a fost construită în anul 1962.

Între anii 1963 şi 1968 aceasta a funcţionat sub numele de Liceul nr. 2 din Medgidia

Între 1968 şi 1976 a purtat denumirea de Şcoala Nr. 6 din Medgidia

În anul 1976 însa, prin comas area şcolilor Nr.1, Nr.2 şi Nr. 6, a luat naştere Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 1 din Medgidia, denumire sub care şcoala a fost recunoscută până în anul 2001 când primeşte numele de Şcoala cu clasele I-VIII “Constantin Brâncuşi din Medgidia

Şcoala funcţionează sub această denumire până în anul 2012 când devine Şcoala Gimnazială “Constantin Brâncuşi” din Medgidia

Directorii şcolii au fost: Florea Andrei, Hăpăianu Cornel, Cosmeanu Alexandru, Cruceru Eleni, iar în prezent Zişan Şicu

A purtat diverse denumiri, precum “Ing. I. Gheorghe Duca” sau Liceul “Traian”, devenită ulterior Muzeul de artă.

Pe 8 octombrie 1957 se hotărăşte în şedinta Consiliului pedagogic al Şcolii Medii, ca aceasta să poarte numele de “Nicolae Bălcescu”, nume pe care l-a păstrat şi unitatea şcolară a cărei construcţie a început în 1960.

Aceasta şi-a deschis porţile în 1962.

În anul 1962 a început construcţia clădirii de astăzi ce va fi finalizată după doi ani şi va fi cunoscută sub numele de Liceul “Nicolae Bălcescu”. Acesta avea clase primare, gimnaziale şi liceale. În anul 1982, liceul s-a separat de gimnaziu şi a fost transferat într-o clădire nouă.

De la acea data este cunoscută drept Şcoala generală Nr.6 din Medgidia, insă din 29 ianuarie 1994 şcoala va fi numită “Lucian Grigorescu”.

În anul 2010, Şcoala generală Nr.5, devenită Şcoala “Carasu” a fuzionat cu Şcoala cu clasele I-VIII “Lucian Grigorescu” din Medgidia

Prezintă o clădire anexă datată în anul 1906, reprezentată de Şcoala de fete Nr. 2 din Medgidia care a funcţionat în perioada interbelică şi în primii ani ai regimului comunist.

Printre directorii şcolii se numără: Marinescu Corneliu, Mocanu Maria, Stănculete Marilena, Popa Maria, iar în prezent Ciocan Emilia. 

Sub denumirea de Şcoala generală Nr.4 din Medgidia, Şcoala Gimnazială “Mihail Sadoveanu” a fost înfiinţată în anul 1955.

Directorii şcolii au fost: Traşcu Nicolae, Hăpîianu Cornel, Baubec Servet, Geoglovan Ioana, Abdulea Petcu, Grădinaru Floarea, iar în prezent Dincă Maria.

A fost construită în anul 1973 şi inaugurată în anul imediat următor, făcând parte din domeniul public al Municipiului Medgidia şi purtând denumirea de Şcoala cu clasele I-VIII Nr.7 din Medgidia

La data de 1 Octombrie 2008, instituţia devine Şcoala cu clasele I-VIII “Mircea Dragomirescu” din Medgidia.

Începând cu data de 1 septembrie 2005, Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 7 din Medgidia s-a reorganizat ca o instituţie publică cu personalitate juridical prin absorbţia Şcolii cu clasele I-VIII “Iuliu Prodan” din Valea Dacilor

În prezent poartă denumirea de Şcoala gimnazială “Mircea Dragomirescu” din Medgidia

Printre directorii instituţiei se numără: Gălăţeanu Mircea, Ştirner Constanţa, Cojeanu Camelia, Stănciulescu Rodica, Neagoe Niculina, Meca Gheorghe, Nichita Marilena, Mocanu Florea, iar în prezent Cioară Eugenia.

A fost înfiinţată la 1 ianuaria 1978, purtând numele de Şcoala Generală Nr.2 din Medgidia, având laboratoare, ateliere şi o bibliotecă.

Şcoala se află pe terenul fostei fabric de cărămizi.

La început au fost preluate doar câte un rând de clase pentru fiecare nivel, ocupându-se doar opt săli de clasă, restul până la 16 rămânând libere.

În primele sale decenii de existent, Şcoala Generală Nr.2 va acoperi o parte din nevoile şcolare ale cartierului “Nord”, cartier aflat în plină expansiune şi dezvoltare datorită sectorului industrial.

În septembrie 2007 şcoala a adoptat o nouă denumire –  Şcoala cu clasele I-VIII “I.L. Caragiale”, iar din septembrie 2012 devine Şcoala Gimnazială “I.L. Caragiale”

Printre directorii şcolii se numără: Popa Vasile, Ionaşcu Stela, Simion Fănica, Ojog Valeria, Voicu Valeria, Pascal Malinda, Teodorescu Cecilia, Dimcea Constantin, Cruceru Mircea, iar în prezent Nichita Tudoriţa.

În primăvara anului 1928 a luat naştere Şcoala primară  Nr.3 din Medgidia deschisă pe proprietatea şi cu cheltuiala picherului Onescu Gheorghe, avându-şi sediul acolo unde astăzi activează Grădiniţa Nr. 7 din Medgidia

Din anul şcolar 1951 – 1952 şcoala s-a mutat pe strada Ciocârliei, nr. 3, unde a funcţionat într-o baracă până în anul 1966 când s-a construit actualul sediu al instituţiei.

În 1972 s-a mai dat în folosinţa un corp de clădire în aceiaşi incintă.

Directorii şcolii au fost: Marinescu Cornel, Jelescu Dumitru, Hagicalil Ghiulten, Bordea Andrei Florentin, Bîtcă Elena, Mogîlă Constantin, Gheorghe Elena, iar în prezent Sandu Niculae.

Densitatea fragmentării din Valea Carasu ( prelucrare după Harta Topografică  1: 100 000 din1996)

Energia reliefului din Culoarul Carasu ( prelucrare după Harta Topografică  1: 100 000 din1996)

Relieful dezvoltat pe calcare

            În Podişul Medgidia suprafeţele calcaroase sunt mai reduse, formele exocarstice sunt reprezentate prin lapiezuri, doline, polii. Geograful Ion Dumitru Ilie (1969),  a studiat acest sector şi a arătat că se întâlnesc reliefuri carstice fosilizate. Autorul a determinat următoarele tipuri de carst:

- carstul dezvoltat pe formaţiuni cretacice;

- carstul dezvoltat pe formaţiuni eocene;

- carstul dezvoltat pe formaţiuni sarmaţiene.

Relieful fluvial. Scurgea apei la suprafaţa uscatului poate fi temporară sau permanentă. Scurgerea temporară îmbracă forme diferite de la pânze până la torenţi. Între pânze şi torenţi se intercalează formele de tranziţie cunoscute popular sub denumirea de şiroaie. După permanenţă şi dimensiunile formelor create, şiroirea se clasifică în: rigole, ravene, ogaşe, râpe, torenţi, destul de frecvente în Podişul Medgidia.

       Un alt fenomen este aluvionarea intensă a văilor cu pantă mică sub acţiunea apelor intermitente de tip torenţial. Aluvionarea văilor determină ridicarea continuă a talvegului, precum şi o ridicare a drenajului apelor astfel încât frecvenţa inundaţiilor creşte.

Relief antropic. Movilele. Au fost ridicate ca puncte de observaţie, delimitarea unor proprietăţi sau pentru marcarea unor drumuri. Înălţimea lor este de 10-15 m, iar diametru la bază de câţiva zeci de metri. Ele poartă nume diferite, iar un exemplu îl reprezintă Movila Suditu (123 m – Medgidia).

Cariere de calcar şi nisip. Acestea se găsesc la Medgidia, Cuza Vodă şi alte localităţi din arealul Văii Carasu.

Clima

Clima este de tip temperat continentală, cu ierni scurte, reci şi geroase şi veri calde şi secetoase. Cantităţile de precipitaţii sunt reduse pe durata anului şi valorile medii ale temperaturilor sunt ridicate în zilele însorite comparativ cu restul regiunilor ţării. Municipiul Medgidia se încadrează în zona climei Dobrogei de sud, caracterizată prin blândeţe.  

Medgidia dispune de o staţie meteorologică, iar situaţia pe care o vom prezenta în cele ce urmează se referă strict la oraşul nostru. Staţia meteorologică este amplasată la 69,5 m altitudine, având următoarele coordonate geografice: lat. 44˚ 15' latitudine nordică şi 28˚ 16' longitudine estică. ( Iulica Văduva, 2005).

Temperatura medie anuală în Medgidia este de 12,4⁰C, iar media anuală a precipitaţiilor de 493,2l/mp.

Din punct de vedere climatic, Culoarul Carasu se află sub influenţa ciclonilor mediteraneeni şi pontici, ca şi a anticiclonilor continentali euro-asiatici. Vânturile sunt puternice în timpul iernii, fiind însoţite de geruri aspre de scurtă durată.

             Prin specificul climatic şi topoclimatic, Culoarul Carasu se încadrează în etajul climatic de câmpie, datorită altitudinilor reduse. Cea mai importantă caracteristică o constituie gradul mare de ariditate ( indicele de ariditate Emm. De Martonne fiind < 20 în jumătatea estică şi >20 în cea vestică), pus în evidenţă de frecvenţa mare a fenomenelor de uscăciune şi de secetă. Indicii cantitativi ai principalelor elemente climatice reflectă, întru totul, acest lucru ( nebulozitate redusă, valori mari ale insolaţiei şi radiaţiei solare, temperaturi ridicate, precipitaţii reduse, deficit mare de umezeală, vânturi uscate, etc).

            Condiţiile climaterice prezintă interes pentru locuire şi ansamblul activităţilor umane. Culoarul Carasu se încadrează în zona climatului Dobrogei de Sud, caracterizat prin regiune termic moderată, cantităţi de precipitaţii reduse pe durata anului şi valori medii ridicate ale zilelor însorite comparativ cu restul regiunilor ţării.

Pe baza datelor meteorologice de care dispunem, caracterizăm zona studiată a municipiului Medgidia şi a Văii Carasu, ca având un climat continental moderat, cu precipitaţii insuficiente şi neuniform repartizate în timpul vegetaţiei plantelor de cultură, iar vânturile sunt frecvente şi puternice.

Factorii radiativi. Radiaţia solară prezintă pe suprafaţa Podişului Medgidiei, valorile cele mai ridicate, peste 125 kcal/cm²/an. Cele mai mari sume lunare ale radiaţiei totale din cursul anului sunt din luna iulie, când predomină timpul senin ajungând în medie la 18-20 kcal/cm²,  depăşind astfel cu 15-16 kcal/cm² valorile specifice lunii decembrie.

Cauzele locale ţin de complexitatea structurii suprafeţei active, în special, de dimensiunile uscatului şi de caracteristicile reliefului (altitudine, orientare, fragmentare etc.) şi ale luciilor de apă, care determină contrastele termice, de care depinde intensitatea proceselor de încălzire şi răcire, dinamica locală a aerului în zona de litoral, frecvenţa nebulozităţii diurne-nocturne, reducerea precipitaţiilor, apariţia fenomenelor de secetă şi de uscăciune.

Factori dinamici. Factorii dinamici ai climei se află în strânsă legătură cu cei geografici şi cei radiativi, elementele circulaţiei generale ale atmosferei intervenind prin caractere specifice. Anticiclonul Azorelor deplasează vara peste Marea Mediterană, Europa Sudică şi Vestică aer de origine tropicală din Sahara, condiţionând în perimetrul Dobrogei un timp senin şi valori ridicate ale temperaturii. Anticiclonul Eurosiberian generează scăderi de temperatură ale aerului, iar anticiclonii mediteraneeni aduc ploi îndeosebi în anotimpurile de tranziţie.

Faptul că Dobrogea este încadrată de Marea Neagră şi Dunăre pe trei laturi, determină atenuarea unor valori extreme, mai ales termice, crearea unor mişcări locale ale maselor de aer de tip brize etc. ( I.Popovici, M.Grigore, I.Marin, I.Velcea, 1984).

Factorii fizico-geografici regionali şi locali. Cel de-al treilea factor genetic al climei este suprafaţa subiacentă activă cu particularităţile ei, respectiv relieful care are cel mai mare rol prin orientarea versanţilor faţă de radiaţia solară, prin pantele zonei respective, prin altitudinile sale.

            Vegetaţia ca expresie a condiţiilor climatice generează la rândul său particularităţi climatice şi topoclimatice.

Forma concavă a văii Carasu favorizează procesul de acumulare şi reţinere a aerului rece şi dens, ceea ce are loc în general pe timpul nopţii, fiind mai accentuat în partea rece a anului, pe timp calm şi senin. Se creează stratificarea stabilă a aerului cunoscută sub denumirea de inversiune termică. Astfel, în Valea Carasu temperatura este iarna mai coborâtă, decât pe pante la înălţimi mai mari, ceea ce nu concordă cu legea etajării verticale. În zilele senine de vară, pe fundul văii Carasu,  solul şi aerul se încălzesc excesiv, proces favorizat, de slaba circulaţie a aerului în condiţiile de adăpost. Putem trage concluzia că pe fundul formelor concave ale reliefului, amplitudinea oscilaţiilor zilnice şi anuale ale temperaturii suprafeţei solului şi aerului creşte apreciabil în comparaţie cu cele ale pantelor şi formelor convexe de teren.

Temperatura. Temperatura medie multianuală în intervalul 1961-2009, pentru staţiile aflate în incidenţa Canalului, printre care şi cea de  la Medgidia a fost de 11˚C.

La Medgidia s-au înregistrat următoarele valori termice lunare în perioada 1961-2009: ianuarie -1°C, februarie 1°C, martie 3,8°C, aprilie 9,1°C, mai 15,7°C, iunie 19,5°C, iulie 21,8°C, august 21,8°C, septembrie 18,3°C, octombrie 12,3°C, noiembrie 7,1°C, decembrie 2,2°C.

Temperaturile medii lunare multianuale înregistrate la staţia meteorologică Medgidia (1961-2009)

 Mediile lunii cele mai calde, iulie, sunt de 21,8ºC la Medgidia.

Temperatura medie a lunii ianuarie este de -1ºC, iar cea mai ridicată şi cea mai coborâtă sunt de 5,7ºC, respectiv de -8,4ºC. Pentru luna ianuarie s-a înregistrat următoarea valoare termică: -0,6°C la Medgidia.

În ceea ce priveşte valul de căldură din luna iulie 2007 (15-24 iulie), ce a cuprins sudul României, acesta s-a răspândit şi dincolo de Dunăre, în zona Canalului, la Medgidia înregistrându-se 39,9°C, iar indicele de confort termic temperatură -umiditate (ITU), a atins şi depăşit pragul critic de 80 de unităţi în toată ţara, inclusiv în Dobrogea de sud, având valori între 82-85 ( I. Marinică, 2009; Octavia Bogdan, I.Marinică, 2007).

Cea mai scăzută minimă în luna ianuarie a fost de -9,1°C la Medgidia ( M.Marin, 2005).

            În februarie 1954, la puţin timp după ce lucrările Canalului Dunăre - Marea Neagră fuseseră abandonate, au fost înregistrate temperaturile de -23,0°C la Medgidia. Temperaturile minime absolute fiind sub -10°C, s-au produs începând cu luna noiembrie până în martie. Amplitudinea absolută rezultată din valorile extreme absolute ale temperaturii aerului este de 62,4°C la Medgidia.

Cea mai scăzută maximă zilnică a temperaturii aerului se înregistrează în prima lună din an şi anume 6,3°C la Medgidia.

             Cea mai ridicată minimă în iulie a fost de 16,9°C la Medgidia, iar cea mai ridicată maximă zilnică înregistrată a fost de 26,3°C la Medgidia.

     Maxima a fost înregistrată în iulie 1994, fiind de 39,7°C.

 Amplitudinea absolută a temperaturii aerului rezultă din valorile extreme zilnice înregistrate în lunile caracteristice de vară şi iarnă (iulie, respectiv ianuarie), fiind de 61°C la Medgidia.

Durata de strălucire a Soarelui. Durata de strălucire a Soarelui atinge în medie 2.250-2.400 ore de insolaţie, iar radiaţia solară globală anuală de 127.5-132.5 kcal/cm² suprafaţă orizontală, ambele crescând spre estul Podişului Medgidia.

La Medgidia se înregistrează 2.337 de ore în care Soarele străluceşte. Cel mai mare număr de ore de strălucire a Soarelui se înregistrează în luna iulie (318-358 de ore), iar cel mai mic în ianuarie ( 51-65 ore). Mai mult de jumătate din durata de strălucire a Soarelui se realizează în intervalul iulie-septembrie.

Numărul mediu anual al zilelor de îngheţ ( temperatura minimă ≤0ºC) este în jur de 80, frecvenţa maximă a îngheţurilor fiind în luna ianuarie. Perioada de îngheţ cu frecvenţa cea mai mare este  în lunile noiembrie –martie. Primele zile în care temperatura coboară sub 0ºC se observă la sfârşitul lunii octombrie. La staţiile meteorologică din Medgidia s-au înregistrat un număr de 86 zile cu îngheţ.

        În luna ianuarie se înregistrează cea mai mare durată a zilelor de îngheţ –

 24,8 la Medgidia. Din luna martie, numărul zilelor cu îngheţ este în scădere, iar luna aprilie marchează sfârşitul îngheţurilor.

Numărul cel mai mare de zile de iarnă se înregistrează în luna ianuarie: 10 zile la Medgidia. Din luna martie numărul zilelor de iarnă este în scădere, iar în luna aprilie nu mai apar.

 Numărul zilelor de vară ( temperatura maximă a aerului ≥25ºC) Numărul zilelor de vară variază între 110 şi 125 .Valori mari s-au înregistrat în anul 2000:  100 de zile de vară la Medgidia (şi în anii 1963, 1975, 1994, 2007).

             Tensiunea vaporilor de apă. Reprezintă presiunea parţială exercitată de vapori la un anumit moment. Cantitatea de vapori de apă este direct proporţională cu temperatura aerului. Această legătură dintre cele două elemente meteorologice se datorează faptului că temperaturile ridicate sporesc viteza de evaporaţie şi conferă aerului o capacitate mare de înmagazinare a vaporilor. Tensiunea vaporilor de apă reprezintă un indicator pentru fenomenul de uscăciune din Podişul Dobrogei şi din zona Canalului Dunăre - Marea Neagră. La Medgidia se înregistrează valori între 5,3........18,3. Tensiunea vaporilor de apă este mai mare pe litoral, deoarece există şi surse însemnate de umezeală. Anual se înregistrează 295,1 zile la Medgidia ( Iulica Văduva, 2005).

Precipitaţiile. Cantitatea medie anuală de precipitaţii este de 431 mm la Medgidia, dar potrivit altor autori cantităţile medii anuale de precipitaţii sunt de 442,3 mm.

Cantitatea anuală minimă de precipitaţii la Medgidia a fost de 287,1 mm(1976). Cantitatea maximă de precipitaţii la Medgidia  a fost de 465 mm ( G. Neamu, Elena Teodoreanu, 1972).

Valorile cele mai însemnate se întâlnesc la Medgidia, acest lucru demonstrând că, valorile cantităţilor de precipitaţii cresc din zona litorală către podiş.

În ceea ce priveşte deficitul pluviometric maxim (40-57 mm), acesta se înregistrează în special în lunile iunie cu o frecvenţă de 50% şi noiembrie cu o frecvenţă de 33,3%. Cele mai mari abateri negative s-au produs în interiorul podişului Dobrogei,  la Medgidia.

Durata medie a stratului de zăpadă nu însumează mai mult 23 zile/an.

Vânturile. Viteza medie a vântului variază între 2-3m/sec, valorile cele mai ridicate fiind corespunzătoare direcţiilor cu cea mai mare frecvenţă. De menţionat este că numărul zilelor în care vântul înregistrează valori mai mari de 11,16 m/s nu depăşeşte 9-10 zile.

Crivăţul este vântul dominant de mare intensitate care aduce geruri mari cu o serie de efecte dăunătoare. Viteza lui depăşeşte uneori 35m/s. Încă din luna februarie în sudul Dobrogei, bate un vânt cald, cu aer mediteranean care topeşte zăpada.

Vânturile din Vest provoacă multă uscăciune şi au o frecvenţă mai mare în timpul primăverii. Vara se manifestă vânturi calde, uscate (suhovei). Viteza medie anuală indiferent de direcţie este la Medgidia de 3,2 m/s.  Vânturile cu viteze cuprinse între 16-20 m/s au o frecvenţă medie anuală de 0,5-1,5%. Acestea se produc de regulă iarna, maxime fiind înregistrate în lunile ianuarie şi februarie. Vânturile cu viteze mai mari de 20 m/s au o frecvenţă medie anuală sub 0,5%. Vânturile cu viteze de peste 10 m/s scad ca intensitate în interiorul arealului, concomitent cu creşterea distanţei faţă de Marea Neagră ( Octavia Bogdan, 2003).

Influenţa reliefului asupra direcţiei dominante a vântului se observă şi la Medgidia: vest 13,2%, nord-vest 12,6%.

Situaţiile de calm sunt la Medgidia de 28,1%. În cursul anului frecvenţa calmului înregistrează un maxim principal în luna septembrie. La Medgidia predomină direcţia vestică a vântului 14,4%, cea nord-vestică (11,5%) şi cea vestică (6,2%).

Viteza medie (m/s) a vântului la staţiile meteorologice de la Medgidia în perioada 1961-2009

Alte fenomene meteorologice înregistrate la Medgidia sunt: ceaţa, bruma, grindina, poleiul, chiciura, etc.

Apele  Valea Carasu sau Valea Neagră. Are un bazin hidrografic de 840 km² şi cu o lungime de 46 km. În lungul văii se afla unul din cele mai mari sisteme de irigaţii din ţară. Valea Carasu primeşte mai mulţi afluenţi: din dreapta se îndreaptă Valea Nazarcea care se poate considera pe drept cuvânt ca izvor al sistemului, apoi Castelu, Agi Cabul a cărui bazin are o suprafaţă de 115 km² şi lungime de 20 km (cu trei iazuri Valea Cişmelelor, Zenoviei şi Valea Viţeilor); dintre afluenţii din stânga amintim Cocoşul (cu trei iazuri), Valea Seacă cu Straja pe care sunt patru acumulări şi Siminocul cu încă trei iazuri, Valea Medgidiei cu nouă mici acumulări.

Pe organismul fluviatil cu ce mai mare importanţă hidrologică, râul Carasu, s-a amenajat Canalul Dunăre - Marea Neagră. Inaugurarea oficială a avut loc la 26 mai 1984. Lucrările acestui canal în faza finală au durat 8 ani (1976-1984), iar traseul lui ţine de la Cernavodă, până la noul port Constanţa Sud - Agigea, pe o lungime de 64,4 km. La nivelul normal, apele au o adâncime de 7 m şi o lăţime de 70-90 m. Legătura cu Dunărea şi cu Marea Neagră se face prin două ecluze gemene, cu lungimea de 310 m şi lăţimea de 25 m. De-a lungul lui s-au construit trei porturi comerciale (Cernavodă, Medgidia, Murfatlar) şi este traversat de 6 poduri rutiere şi feroviare. De asemenea, pe ruta Poarta Albă – Năvodari - Capul Midia, s-a construit o nouă ramură a Canalului Dunăre - Marea Neagră, cu o lungime de 27,6 km, care a fost inaugurată la 21 noiembrie 1987. Astăzi, această magistrală acvatică leagă portul dunărean Cernavodă, cu cele două porturi maritime, Constanţa Sud - Agigea şi Năvodari - Midia.

După intrarea în exploatare a celor două artere ale canalului s-au definitivat şi alte lucrări conexe, cum ar fi drenarea terenurilor inundabile şi mlăştinoase, mai ales celor din sectorul oraşului Medgidia şi extinderea reţelei de irigaţii (Ariadna Breier, 1972).

Vegetaţie.  Vegetaţia este formată din stepă şi mai puţin din pâlcuri de pădure. Stepa din teritoriul Dobrogei Sudice este specifică, fiind un rezultat al întrepătrunderii influenţelor pontice cu cele mediteraneene de tip balcanic şi moesice, determinate de condiţiile pedoclimatice şi istorico-geografice ale acestui ţinut. Plantele specifice sunt: păiuşul stepic, pinul crestat, colilia, firuţa cu bulb, peliniţa, bărboasa, aliorul etc.

În urma păşunatului stepa este aproape inexistentă, iar unde se mai întâlneşte este degradată. Vegetaţia de stepă a fost transformată în totalitate într-o stepă cultivată.

Vegetaţia acvatică este reprezentată îndeosebi în bălţile de pe malul Văii Carasu, pe malurile Dunării şi în bălţile din apropiere datorită modificărilor antropice efectuate, a lucrărilor de desecare. Dintre plante amintim: stuful, papura, rogozul, limba broaştei, săgeata apei, cucuta de baltă, stânjenelul de baltă. Pe malurile apelor se dezvoltă sălciile şi esenţele de lemn moale ( N. Doniţă, Doina Ivan, G. Coldea, 1992).  

Fauna. În zona de stepă, fauna prezintă un amestec de elemente mediteraneene, balcanice şi pontice, unele fiind endemice. În condiţiile actuale de stepă predomină rozătoarele şi păsările. Dintre rozătoare amintim: popândăul, şoarecele de câmp, şoarecele de mişună. În fâneţe şi păşuni se întâlnesc: popândăul, dihorul de stepă, dihorul pătat, nevăstuica, orbetele, şoarecele săritor, şobolanul cenuşiu. Dintre păsări: graurul, coţofana, potârnichea, ciocârlia.

Fauna acvatică are o componentă mai puţin valoroasă şi este formată din: caras, oblete şi caracudă.

Solurile. Solurile din Culoarul Carasu sunt în mare parte fertile, dar sunt afectate de deficitul de precipitaţii. În unele regiuni cu umiditate mare se întâlnesc şi soluri hidromorfe ce necesită măsuri ameliorative pentru a fi cultivate. Cel mai frecvent se întâlnesc solurile: cernoziomuri, soluri bălane şi rendzine. (A. Conea, 1971).

Bibliografie selectivă

Roşu A., (1980), Geografia fizică a României, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

Marin M, (2005), Procese actuale şi impactul antropic în Valea Carasu, Editura Universităţii din Bucureşti.

Văduva I., (2005), Caracteristici climatice generale ale Podişului Dobrogei de sud, Editura Universitară, Bucureşti.

Popovici, I, Grigore, M., Marin, M., Velcea, I., (1984), Podişul Dobrogei şi Delta Dunării. Natură, om, economie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.

Marinică, I. ( 2009), Consideraţii privind valul de căldură din luna iulie 2007, în Forum Geografic, an VIII, nr.8.

Neamu, G., Teodoreanu , E., (1972), Clima Dobrogei. Studii şi cercetări de Geografie aplicată a Dobrogei, Constanţa.

Bogdan, O. (2003), Fenomenele de uscăciune şi de secetă, cele mai tipice riscuri climatice în Dobrogea, în Analele Universităţii „Ovidius”, Seria Geografie, , vol.I, nr.1, Constanţa.

Breier, A. (1972), Resursele de apă ale Dobrogei şi folosirea lor, Studii şi cercetări de geografie aplicată, Constanţa.

Conea, A. (1971), Învelişul de sol al Dobrogei. Studii şi cercetări dobrogene, Culegere de articole ale cadrelor didactice, Constanţa.

Biblioteca Municipală Medgidia este cea mai importantă bibliotecă publică din municipiu, având o bogată tradiție culturală, cu un fond de carte de peste 75000 de volume cu caracter enciclopedic și colecții de publicații periodice, organizate după normele biblioteconomice. Constituie centru de informare, formare, pregătire profesională și intelectuală a membrilor comunității.

A fost înființată în anul 1949 cu un fond de publicații constituit din donații de la alte biblioteci, constând mai mult în broșuri.

Prin HCM 1542/1951, devine bibliotecă raională; primește donații bugetare mai mari pentru completarea colecțiilor din producția editorială curentă și este înzestrată cu un mare număr de volume de la ”Camera Cărții”, astfel că la jumătatea anului 1960 se ajunge la peste 25000 de volume. Prin același HCM, devine centru metodic pentru toate bibliotecile din cuprinsul raionului. Noua împărțire administrativ-teritorială din 1968 o transformă în bibliotecă orășenească, pentru ca în anul 1994, să devină municipală, odată cu trecerea orașului la rang de municipiu.

Biblioteca are o secție de împrumut pentru adulți, una pentru copii, o sală de lectură, două filiale, precum și o sală dotată cu  10 calculatoare obținute prin programul Biblionet în anul 2009 în centru  și respectiv 2011 la filială unde sala Biblionet are 4 calculatoare în dotare, ce  facilitează accesul gratuit la comunicare și informare a cetățenilor din comunitatea locală. Cele două săli Biblionet sunt dotate cu calculatoare, imprimantă, proiector, ecran de proiecție, scanner, căști și camere web pe care utilizatorii noștri le pot folosi cu încredere. 

Filiala Nord a bibliotecii deține în colecții aproximativ 15000 de volume și abonamente la publicații periodice, patru calculatoare dotate cu camere web și căști, o imprimantă, un proiector, ecran de proiecție și un scanner. 

Biblioteca dispune de un sistem de informare la zi alcătuit din cataloage, fișiere tematice și analitice prin care sunt comunicate colecțiile bibliotecii.

Din august 2005 a redevenit centru metodic pentru zece localități limitrofe municipiului Medgidia.

Anul 2012 a fost unul benefic atât pentru noi cât și pentru comunitate deoarece prin participarea la Concursul ”Idei de 4000+ lei” în cadrul căruia am fost câștigătorii a două granturi Biblionet, am implementat două proiecte în cadrul comunității. Cele doua proiecte "Medgidia văzută de copii"- curs de fotografie pentru copiii de diferite etnii cu vârste cuprinse între  10-15 ani  și "Medgidiacity.ro"-  crearea unui site al orașului de către elevii de liceu care au participat la un curs de HTML și CSS, curs coordonat de Gabi Lipan – voluntarul Bibliotecii Municipale Medgidia Filiala Nord, au adus bibliotecii noastre pe lângă finanțarea primită și un număr substanțial mai mare de utilizatori.       

De asemenea, pe parcursul întregului an biblioteca  este gazda a numeroase simpozioane,  lansări de carte și cursuri, oferind cititorilor din Medgidia și implicit utilizatorilor bibliotecii ocazia întâlnirii cu scriitori de prestigiu. De-a lungul anilor pragul bibliotecii noastre a fost trecut de mari scriitori: Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Corneliu Leu, Francisc Munteanu, Cristian Teodorescu, precum și de scriitori si personalități din Medgidia. 

Click aici pentru a vizita Galeria online de Artă >>

Revistă de spiritualitate şi atitudine civică. Apare la Medgidia din 1990.

Înregistrată la Judecătoria Medgidia. Dosar: nr. 30/ PJ/ 1990.

Click aici pentru a vizita site-ul Revistei Metamorfoze >>

Click mai jos pentru a viziona un document ce cuprinde o serie de creații literare de la scriitori mici și mari din Medgidia.

Poezie, proză și eseuri [PDF] >>

       Tradiţiile şi obiceiurile unui popor, ale unei etnii sunt cele care îl menţin şi îl fac să nu-şi uite originea. Obiceiurile au suferit în ultima vreme schimbări profunde datorate transformărilor suferite de societate în general. Comparând tradiţiile românilor cu cele ale etniilor care locuiesc în oraș am observat numeroase asemănări. Lucru explicabil prin faptul că în Dobrogea şi implicit în Medgidia avem un model de convieţuire între diferite etnii.

     Coabitarea în acelaşi areal a mai multor structuri de populaţie: populaţia autohtonă românească veche la care s-au adăugat straturile de populaţie românescã din diferite regiuni a permis conturarea unui nou tip de civilizaţie tradiţională ce s-a remarcat prin fenomenul aculturaţiei, dar şi prin cel al evoluţiei interne a faptelor de cultură specifice fiecărui grup conlocuitor dobrogean.

Citește mai mult... [PDF]

Portul popular tradiţional din această zonă, se înscrie în tipologia portului popular din spaţiul dunărean și prezintă caracteristicile zonelor muntenești și de câmpie, de pe malul stâng al Dunării.

Elementul definitoriu pentru trăsăturile portului popular din acest areal îl constituie structura morfologică şi ornamentică. Stilizarea motivelor, transfigurarea artistică a naturii, în genere, dar şi a imaginilor cu conţinut simbolic este realizată într-o interpretare proprie.

În prezent, porturile traditționale nu mai sunt prezente în totalitate, sau mai conțin unele elemente specifice, ele fiind înlocuite de portul orașenesc, de zi cu zi. Doar în zilele de sărbătoare sau la biserică, se mai pot întâlni unele elemente ale porturilor tradiționale, purtate în special de către bătrâni.

Ca o caracteristică a regiunii este faptul că alături de populația românească se găsesc și alte minorități naționale: turci, tătari, aromâni, greci, lipoveni, bulgari. Astfel portul din Dobrogea păstrează aspectele specifice multiculturalității etnice.

Citește mai mult... [PDF]

  Târgul tradiţional al Panairului a reprezentat elementul care a canalizat energiile creatoare ale populaţiilor din zona Balcanilor şi din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Panairul a fost un târg periodic care a a contribuit decisiv la dezvoltarea oraşului Medgidia şi în egală măsură a localităţilor din vecinătatea apropiată a acesteia.

Cercetarea aspectelor legate de funcţionarea târgului, de prezenţa negustorilor străini şi de dezvoltarea aşezării Karasu - Medgidia rămâne deschisă, în special pentru perioada de început a existenţei acestuia.

            Datorită importanţei pe care o avea teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră, autorităţile au căutat să asigure un climat favorabil desfăşurării activităţilor comerciale, fiind aducătoare de profit pentru practicanţi, dar şi pentru autorităţile locale.

Citește mai mult... [PDF]

Baclavale

Pentru aluatul de foi:

3 ouă

un pahar de iaurt

6 linguri de ulei (câte 2 linguri pentru fiecare ou)

făina

Pentru umplutură: nucă

Pentru sirop:

1 kg de zahăr

1/2 litru de apă

lămâie

arome (vanilie, baton de scorțișoară etc)

Pentru uns foi: ulei de floarea soarelui, nu de măsline

Se începe cu prepararea aluatului pentru foi, care se face din: cele trei ouă, paharul de iaurt și cele 6 linguri de făina amestecate foarte bine. Începeți să adăugați făină amestecând inițial cu furculița, apoi cu mâna, până când aluatul este suficient de tare ca să se desprindă de mâini și să poata fi întins cu vergeaua, dar și suficient de moale ca să poată fi întins într-o foaie subțire.

Când sunteți mulțumite de consistență, adică aluatul se poate strânge într-o bilă care poate fi manevrată cu mâna, se pune într-un castron și se unge bine cu ulei.

Se lasă vreo jumătate de oră să se odihnească.

În acest timp se toacă cu cuțitul (sau cu semiluna ) nuca, nu se presează, nu se macină în mașină, ca să nu iasă uleiul din ea.

După aproximativ jumătate de oră de odihnă, din bila de aluat se face un sul lung care începe să se împartă în niște feliuțe, tăind mai întâi sulul în jumătate, apoi fiecare jumătate în alte jumătăți și tot așa ...

Din cantitatea de mai sus ar trebui să rezulte aproximativ 18 biluțe de mărimea unui ou mărișor.

Fiecare bilă se frământă individual, apoi se pun toate într-un castron și se ung cu ulei până le vine vremea să fie întinse.

Se ia fiecare bilă și se întinde cu o vergea subțire și lungă până când prin fiecare foaie ai putea să citești un ziar pus dedesubt.

După ce ați întins deja trei foi, începeți să le ungeți cu ulei, una câte una, pe toată suprafața.

Așezați trei foi una peste alta, fiecare foaie fiind unsă bine cu ulei pe toată suprafața.

Marginile foilor se întorc spre interior pentru a forma un pătrat. Se pune cu lingurița miezul de nucă măcinat în cele 4 colțuri ale pătratului. Se aduc colțurile pătratului spre interior pentru a acoperi nuca așa ca într-o pernuță. Se procedeaza la fel cu toate celelalte colțuri.

Se taie astfel încât să rezulte 4 baclavale, eliminându-se surplusul de aluat, adică acele fâșii din interiorul pătratului care sunt de prisos.

Deci din fiecare 3 foi rezultă 4 baclavale, cu multiple foi suprapuse prin acele procedee de împăturire.

Se pun baclavalele într-o tava la copt, cel mai bine pe hârtie de copt sau într-o tavă presarată cu făină.

Se coc până devin aurii-maronii, să fie frumos coapte. Când sunt gata coapte toate tăvile, le pregătiți în vederea însiropării, prin plasarea de feliuțe de lămâie tăiate printre baclavale.

Se prepară siropul, dintr-un kilogram de zahăr într-o jumătate de litru de apă și zeama de la o lămâie. Se adaugă și mirodeniile preferate, vanilie, baton de scorțișoară pus la fiert și scos ulterior, cuișoare etc.

Siropul se toarnă peste baclavalele puse în tavă. Se lasă cam 24 de ore la însiropat ca să fie bune de consumat. În acest timp siropul se îngroață în tavă până la consistența unei mieri groase. 

Tatar Așî

 (mâncarea tătarului)

-500 g. carne tocată (vită sau pasăre)

-1 ceapă potrivită

-sare și piper

-1 kg. făină

-3-4 ouă

-300 g. iaurt gras

-1 căpățână usturoi sau frunze de menta (opțional)

-2-3 linguri unt.

Ceapa se toacă la două cuțite și se amestecă cu carnea, adăugându-se sare și piper după gust.

Se face un aluat din făină, apă și ouă, o idée mai moale decăt consistența aluatului de pâine.

Coca se întinde în lung și se taie în bucăți aproximativ egale, cam cât un măr fiecare.

Ar trebui sa iasa 4-5 bucăți.

Se păstrează o bucată spre a fi prelucrată, iar restul se pune sub șervet, să nu se usuce între timp.

Bucata de cocă se întinde mai subțire decât foile de plăcintă din comerț, adică dintr-o bucată de cocă  ar trebui să iasă o foaie cu diametrul de 50 cm sau mai mult, în funcție de mărime.

Foaia se pune pe vergea și se desfășoară pe masă, încet, în formă de zigzag suprapus, spre a fi taiată. Adică foaia de plăcintă înfășurată pe vergea  o ții deasupra mesei, și începi prin a pune pe masă vârful foii, adică o porțiune de 4 cm, apoi schimbi direcția foii și peste acel prim strat de 4 cm, pui alt strat rotind vergeaua, apoi după al doilea strat din nou schimbi direcția foii și suprapui alt strat până când pui toată foaia de pe vergea, în zigzag, așa încât lățimea acestei benzi să nu fie mai mare de 4 cm.

Tai această foaie cu cuțitul, din 4 în 4 cm. Iei bucățile din mijloc, care vor fi cele mai lungi, și le desfășori  pe masă, suprapus. Bucata din mijloc fiind cea mai lungă, o iei prima, astfel ea va fi cea mai de jos. Peste ea desfășori celelalte bucăți. Bineînțeles ultimele vor fi cele din margine, cele mai mici. Din nou tai din 4 în 4 cm. Se procedează astfel cu toată coca.

Astfel se obțin pătrățele cu latura de 4 cm, pe care le presari cu făină dacă e nevoie, să nu se lipească între ele.

Carnea se pune în centrul fiecărei bucățele, și evident o cantitate mică, așa încât la închiderea bucațelei de carne, să nu dea în afară. Fiecare pătrațel se închide după ce s-a pus carnea, prin plierea colțurilor, adică punând carnea în mijloc, să formezi un triunghi.

Colțurile triunghiului care se opun, se unesc și rezultă un fel de pălărioare.

Ideal este cineva să pună carnea pe pătrățel, și altcineva să închidă pătrățelele.

Acestea se fierb în apă cu puțină sare, timp de 15-20 minute. Se scot și se strecoară, și cât sunt fierbinți se pune untul și se amestecă. Fără unt se lipesc una de cealaltă.

Iartul se amestecă de preferință cu usturoi sau cu mentă.

IMAM BAYILDI

Imam bayildi, tradus aproximativ prin expresia cutremurarea imamului , este  o delicatesă vegetariană prin excelenţă, simbol al bucătăriei turceşti. Nu se cunoaşte cu certitudine originea numelui său însă există cel puţin trei variante care sugerează de ce ar fi leşinat imamul la vederea acestei mâncări. Prima, că ar fi văzut preţul ingredientelor folosite; a doua, pentru că ar fi văzut cantitatea de ulei folosită şi a treia, şi probabil cea mai apropiată de realitate, pentru că ar fi fost încântat de gustul deosebit al acestor vinete umplute.

RETETA:

• 4 vinete mici
• 200 ml ulei de măsline (hai,fie, doar 180)
• 1 ceapă mare
• 1 ardei roşu
• 1 ardei galben
• 6 căţei de usturoi
• 4 roşii
• 2 linguri pastă de tomate
• 1/2 linguriţă rasă de scortisoara
• 1 linguriţă de chimion
• 1 linguriţă de zahăr
• sare şi piper

HUNKAR BEYENDI

• 4 vinete mici
• 1 lingură de unt
• 1 lingură făină
• 1/3 cană lapte
• 1/4 cup caşcaval de oaie ras
• 1/2 linguriţă sare
• piper dupa gust

ȘUBEREK

Ingrediente pentru aluat:

• făină - 800 grame   
• apă călduţă - 300 sau 350 ml 
• sare - 3 linguriţe   
• zahăr - două linguriţe 

 Se frământă o cocă adăugându-se treptat apă şi făină. În final coca nu trebuie să fie vârtoasă, dar nici foarte moale. 

 Imediat după ce este frământat, aluatul se taie în fâşii lungi şi grosuţe care se taie apoi în bucăţi mai mici din care se fac bile. Acestea se întind în foi rotunde şi subţiri(atenţie, nu trebuie să fie mai groase de 3-4 mm, însă nici nu trebuie să se exagereze ca să devină transparente). Din cantităţile menţionate, ar trebui să iasă 20-21 foi rotunde.

Ingrediente pentru umplutură: 

• carne vită - 450g 
• ceapă uscată - 3 bucăţi   
• sare   
• piper(o lingură) 
• un ou 

Ceapa se taie foarte mărunt. Carnea tocată se amestecă bine cu ceapa, piperul sarea şi oul. 

În fiecare foaie întinsă se pune o lingură de carne şi se împrăştie(pe jumătate din foaie) iar a două jumătate, se pliază peste primă, şi cam la jumate centimetru de margine, aluatul este presat cu vârfurile degetelor. Apoi, cu marginea unei farfurii mici se taie aluatul la 1 mm de locul a fost presat cu degetele şi apoi se îndepărtează marginile.  

 Din marginile tăiate nu se mai fac alte foi. 

 Şuberekul se prăjeşte în ulei foarte bine încins. Se pun cam 2-3 cm(h) ulei în tigaie (şuberecul nu trebuie să fie acoperit de ulei).  

 După ce s-a prăjit, se scoate într-o farfurie în care e lăsat câteva secunde, după care se pune într-un vas de inox şi se acoperă cu un capac. Se păstrează astfel cald multe ore. E foarte important să fie acoperit pentru ca aburii frăgezesc foarte bine aluatul, acesta devenind moale (necrocant).  

Dolma

O rețetă simplă de dolma din: ceapă, ulei, zahăr, sare, orez, scorțișoară, piper, lămâie, foi de viță si ienibahar.

Ingrediente:

• 1 kg ceapă
• 1 cană ulei
• 3 linguriţe zahăr
• 1 linguriţă sare
• 1 cană orez
• 4 linguriţe scorţişoară pisată
• 1 linguriţă rasă piper negru pisat
• 1 lămâie
• foi de viţă sau ardei
• 1 linguriţă rasă ienibahar

 Mod de preparare:

Ceapa, tocată mărunt, cu zahărul şi sarea se pun la călit, în ulei bine încins, la foc mic, amestecând continuu. Se toarnă deasupra o cană cu orez spălat şi se amestecă totul pe foc mic încă cinci minute.

Se ia vasul de pe foc şi se adaugă scorţişoara, piperul şi ienibaharul. Cu acest conţinut se umplu foile de viţă-de-vie (ca la orice sarma) sau ardeii şi se pun la fiert, la foc mic, acoperiți cu apă şi adăugând puţină sare.

Vasul se acoperă cu un capac. Se servesc reci, cu felii de lămâie.